De pe pagina Radu Vancu: Mircea Ivanescu implineste astazi 80 de ani (vide infra LINK)
M.I. Mircea Ivanescu. Strada Vasile Aaron 3 Sibiu
cine este: Mircea Ivanescu
http://uniuneascriitorilorsibiu.ro/index.php/mircea-ivnescu
Face parte din Uniunea Scriitorilor din Romania Filiala Sibiu
(nu va sfiiti sa cititi lista scriitorilor din Sibiu acreditati la aceasta filiala..pe mana dreapta ..puteti deschide ptr. amanunte la fiecare nume.):
http://uniuneascriitorilorsibiu.ro/index.php/despre-noi
Necuprinsi aici, printre altii: sibienii
+Daniel T.Suciu (*1961 +1981: postum: Copilul intre noi.1983)
Carmen Negulei
Emil Hurezeanu
Andrei Codrescu
http://en.wikipedia.org/wiki/Andrei_Codrescu
pagina proprie: http://www.codrescu.com/livesite/
Florin Predescu)
http://predescudf.blogspot.com/
Radu Vancu
pagina actuala a USR Sibiu, cu mesajul-de-adio Mircea Ivanescu:
http://uniuneascriitorilorsibiu.ro
__________________
intai un interview....e vorba si despre SIBIU...
http://www.observatorcultural.ro/Nu-stiam-niciodata-ce-se-va-produce-in-poezie*articleID_23406-articles_details.html
Pentru a intra în „atmosfera l?untric?“ a poetului Mircea Iv?nescu, este necesar? o lectur? integral? a volumelor sale de versuri. De cî?iva ani, poetul tr?ie?te
la Sibiu într-o t?cere des?vîr?it?. Vreme de aproape dou? ceasuri, Mircea Iv?nescu a ales s? rup? aceast? t?cere.
Cînd a?i început s? scrie?i poezie? V? mai aduce?i aminte primul poem? ?i cum e s? debutezi la 37 de ani?
E trist. Nu, nu-mi aduc aminte. În primul rînd, trebuie f?cute ni?te distingo-uri, adic? eu le-a? face. Nu cred c-am scris poezie. Mi se p?rea o calitate s? reu?e?ti s? scrii poezii. Eu m? l?udam c? pot turna în versuri de bronz orice formul?ri, dar asta se chema, din punctul meu de vedere, versificare. Nu cred c-am scris. Am avut, s? zicem, avantajul de a locui în copil?rie în aceea?i cas? cu o persoan?, pe vremea aceea era adolescent, un tîn?r care avea ambi?ia asta de a deveni scriitor ?i se forma în sensul ?sta. Era vorba de Emil Iv?nescu. Era elev la un liceu cu oarecare prestigiu pe vremea aceea, la Spiru Haret, care avea ?i o revist? lunar?. ?i ?tiu c? frate-miu scria la revista aia. Revist? despre care am auzit acuma, ulterior, c? avea un anumit prestigiu în epoc?. Au scris acolo Dinu Pillat, care era coleg de clas? cu frate-miu, ?i scriitorul care a fost cunoscut mai tîrziu cu numele de Alexandru Vona. Anterior, ?tiu c? înv??aser? acolo Noica, Paleologu b?trînul. Avea o oarecare rezonan??. Dar s-a întîmplat c? frate-miu ?i-a manifestat voca?ia asta timp de cî?iva ani, destul de intens, din punctul meu de vedere foarte reu?it. Adic? ce scria el mi se p?rea literatur? cu adev?rat important?. La vremea respectiv?, nu s-a publicat, era ?i r?zboi. Pe urm?, el a murit foarte tîn?r ?i în împrejur?ri mai speciale, ?i astea au determinat în restul familiei o atitudine foarte pronun?at?, o aversiune fa?? de cariera de scriitor. Adic? echivalau producerea de literatur? cu un r?u nenecesar ?i în orice caz foarte nociv, malign.
?i, din cauza asta, mult? vreme nu se punea problema ca eu sau altcineva din jurul meu s? scrie. Pe urm?, s-a produs r?zboiul, statul na?ional legionar, tot felul de chestii care îmi las? acum impresia c? am tr?it ?i foarte mult, nu ?tiu cînd, mai degrab? inutil, c? lucrurile se înv?lm??eau de o a?a natur?, încît nici m?car complica?ia actual?, s? zicem, nu e comparabil?. Adic? nu mai avea importan?? c? ai voca?ie, c? sim?i voca?ia de scriitor ?i c? trebuie neap?rat s? scrii. Pe urm?, eu am fost ejectat din facultate direct ?i m-am angajat la Agerpres. ?i acolo fire?te c? nu era timp de fleacuri, de literatur?, decît c? eu am avut avantajul s? ?tiu ni?te limbi str?ine ?i-atunci am lucrat la o redac?ie care se ocupa de actualitatea asta transmis? prin filtre occidentale, prin francez?, englez?, german? ?i-n care-n mod fatal indivizii care se ocupau de asta ?tiau limbi str?ine în mod obligatoriu. Mai tîrziu, l-am cunoscut pe Matei C?linescu, pe Nichita St?nescu. Scriau literatur?, eu eram foarte invidios c? Nichita scria cum respira, eu m? str?duiam s? produc ?i eu texte. Pîn? la urm?, Petre Stoica ne-a facilitat lui Matei ?i mie – Nichita avea deja c?r?i tip?rite – un debut la revista Steaua în 1958, pe vremea aia a lui Baconsky. Am început s? produc.
Faptul c? era?i redactor la Agerpres constituia un avantaj? Avea?i probleme cu cenzura?
Nu, dup? 1958 nu m? mai ocupam de literatur? ?i nici n-aveam încrederea c? am s? reu?esc s? scriu. Prin anii ’64 sau ’65 l-am cunoscut pe Dimov. ?i ?la, de asemenea, producea cu mare spontaneitate ?i cu o tehnic? des?vîr?it? o poezie mai complicat?. Publica volume ?i mi-a sugerat s? duc un volum la Editura pentru Literatur?, unde era un geniu tutelar, care se numea Elis Bu?neag, ea îns??i poet? ?i redactoarea c?r?ilor de poezie. I-am dus o dactilogram? ?i, spre surprinderea general?, a publicat-o. F?r? nici un fel de remarc?, f?r? interven?ie, f?r? s?-mi cear? modific?ri. Chestia ciudat? era c? nu exista nici un text politic acolo, mobilizator, lucruri de genul acesta. Eram oarecum contemporan cu Dan De?liu, cu Mihu Dragomir. Dar nu mi-am pus niciodat? problema s? încerc s? scriu versuri patriotice. Nici n-am scris. Pe urm?, am intrat într-un fel de febr?. Am constatat c? se poate, ?i scriam pe vremea aia, în ’58 sau ’59, descoperisem c? eram în stare. Ie?eam de la Agerpres, de exemplu, din tura de dup?-amiaz?, la 11 noaptea, în drum spre cas?, pe lîng? Pia?a Universit??ii, s? fac o halt? la Zori de zi ?i pe urm?, în Pia?a Rosetti, la bufetul Pe?tera, care a devenit celebru sub numele de Singapore, unde am cunoscut mai mul?i scriitori.
În?eleg c? pe Emil Botta, care locuia foarte aproape de dumneavoastr?, l-a?i abordat direct pe strad?.
Nu l-am cunoscut, dar l-am abordat într-o noapte pe strad?, cînd mergea a?a plictisit. M-am tras c?tre el ?i i-am atras aten?ia c? sînt un mare admirator al lui ?i mai ales al prozei lui. Asta l-a cam deranjat. Volumul lui de proz?, Trîntorul, îl g?sisem întîmpl?tor. L-am întrebat dac?-i adev?rat, cum anun?ase într-un interviu înainte de r?zboi, c-a scris un roman. Omul a fost surprins, politicos în orice caz. Toate astea se petreceau pe la12 noaptea. Cred c? eram amîndoi sub influen??, cum se spune, ?i mi-a explicat c?-?i aduce aminte vag c? el a scris, c? o s? caute. I-am propus s? m? primeasc? peste dou? zile la el acas?. ?i el a zis: „M? rog, dac? vre?i“. Culmea e c? m-am dus în ziua respectiv?, am cunoscut-o ?i pe b?trîna lui mam?, despre care am aflat din exegezele vremii c? apar?inea unei familii nobiliare corsicane ?i care m-a îndrumat spre camera lui. S-a petrecut o scen? ca-n Idiotul. Botta st?tea la o mas? de lemn, era o camer? mobilat? foarte sumar, ?i la cap?tul cel?lalt al mesei era o domni?oar? sfioas?, cu mîinile în poal?. ?i probabil c? între?ineau o conversa?ie. Am dat buzna, i-am amintit lui Botta cine sînt, ce vreau. Era evident c? nu mai ?tia despre ce e vorba. S-a ridicat în picioare: „Domnule, dumneata vorbe?ti despre un scriitor care ast?zi este defunct“. Asta am re?inut. Zice: „Nu mai scriu de mult, nu m? mai intereseaz?. Dac? a existat vreun asemenea manuscris, habar n-am... aici, de exemplu, am un dulap unde sînt ni?te haine vechi. Dac? vre?i, pute?i controla“. A deschis u?a dulapului. Ne-am luat la revedere în mod politicos ?i ne-am desp?r?it. Cam asta a fost totul cu Botta.
În poemul poezia e altceva?, era un sfat ironic dat unui tîn?r poet: „nu trebuie s? poveste?ti în poezie ?…? deci s? nu povestesc“. A?i primit acest sfat de la cineva anume?
Nu, cred c? nu. Obi?nuiam s? scriu, pe vremea aia, oprindu-m? la Zori de zi sau la Singapore sau la alte cîrciumi. La bufetul Nicore?ti, la bufetul Ialomi?a. M? opream, ceream 100 de grame de votc? ?i deschideam o carte în care probabil c?, la un moment dat, era chestia asta: nu trebuie s? poveste?ti. Cred c? e din sfaturile lui Hamlet c?tre actori. N-am considerat nici un moment c? fac poezie. Mai tîrziu, l-am cunoscut pe poetul ?i prietenul I. Dr?g?noiu, cu care m? întîlneam la diferite bufete ?i care î?i citea cu oarecare fast propriile versuri. Toat? lumea se uita, pe vremea aia, cu mult? superioritate la mine. ?i spunea: „Ei, scrii ?i tu!“. Îi ceream titluri. ?i Dr?g?noiu îmi d?dea titluri fanteziste, a?a: P?durea de mesteceni. ?i l-am întrebat: „cîte piese s? fie?“. Mi-a zis 28. „Rimate sau nerimate?“ „?i rimate, ?i nerimate.“ ?i-am produs, într-adev?r, poemul intitulat P?durea de mesteceni, cu 28 de capitole ?i subcapitole, unele rimate, altele nerimate. La un moment dat, Nichita mi-a dat titlul Lupta dintre îngeri ?i nori sau despre tr?snet. Am scris ce consideram eu. E un poem care n-are leg?tur? cu norii sau cu tr?snetul. La un moment dat, Matei C?linescu mi-a spus: „Scrie o poveste de iarn?“. Am scris o poveste de iarn?. Dup? ce mi-au demolat casa, am stat o vreme la Mogo?oaia. ?i aveam înc? un serviciu la revista Lumea. Veneam seara. ?i în sala de mese. De exemplu, era masa lui Preda, unde erau a?eza?i de obicei Dinescu, Mazilescu, la alt? mas? era Cezar Iv?nescu, cu Mary, doamna Maria Iv?nescu.
„În jurul nostru se r?sturna o lume“
?i totu?i de ce s? poveste?ti în poezie? Senza?ia mea, citind volumele, e c? fiecare poezie e o poveste nespus? pîn? la cap?t.
Nu ?tiam niciodat? ce se va produce în poezie. Plecam de la un text, de la replic?, de la o amintire, de la o comand? ?i scriam exact ce-mi venea în cap. Vorba lui Hamlet: „Dac? cap oi fi avînd“. ?i scriam. Cînd terminam, deschideam iar cartea sau m? uitam în jur ?i vedeam sau ascultam doi indivizi care se certau sau discutau la o mas?. În perioada aceea, scriam foarte mult la bufetul Miori?a, pe bulevardul Carol, Republicii pe-atunci, la col? cu Calea Mo?ilor ?i cu strada Mântuleasa. M? duceam acolo diminea?a, la prînz ?i seara. Chelnerii m? cuno?teau. ?i-mi aduceau votca. ?in minte c? am asistat la conversa?ia unui tîn?r cu un grup de admiratori, care spunea: „Ce dracu fac, c? mi-am scrîntit glezna. Am s?-i spun c? mi-am scrîntit, c-am c?lcat pe pisic?.“ ?i-am transcris chestia aia ?i ?tiu c? a avut un oarecare succes. M-au ?i întrebat: „Ce ?i-a venit?“. Or mie nu-mi venea nimic. Ca personajul lui Shakespeare, doamna neagr? din Sonete. Acolo se dovede?te c? Shakespeare n-avea nici un fel de idee în cap. ?i c? era ?i-un tip complet lipsit de memorie. Umbla cu un carne?el ?i transcria tot ce se discuta în jurul lui. Toate citatele celebre din Hamlet sînt schimburile de injurii dintre str?jeri. A?a mi s-a întîmplat ?i mie. ?i n-am avut niciodat? impresia c? scriu literatur?. Era chiar oarecum injuros. Adic? faci literatur? cînd, cum se spunea pe vremea aia, eu am fost contemporan cu faptele astea, s? nu uita?i, cînd în jurul nostru se r?sturna o lume ?i se cl?dea din temelii o alta nou?. Din acest punct de vedere am avut nu numai norocul s? fiu, de exemplu, contemporan cu Cortina de Fier, cu suspendarea, s? zicem, aprovizion?rii Berlinului de Vest, cu împ?r?irea Germaniei, dar am avut ?i privilegiul foarte important de a fi coleg începînd din clasa a V-a la Spiru Haret cu omul de stat Ion Iliescu. Era un personaj care intervenise intempestiv, imediat dup? 23 august în lumea, s? zicem, plictisit? ?i bughez? de la Spiru Haret.
V-a?i rev?zut ?i dup? 1989?
Eram deja în alt? lume, nu mai aveam leg?turi. N-am avut niciodat? contact cu el. Cînd a ap?rut Iliescu în clas?, a început s? scrie pe tabl? în pauze: „Tr?iasc? UAER“ ?i ne-a explicat cum se pune problema cu lupta de clas? ?i c? trebuie s? lupt?m împotriva morbidit??ii burgheze, c? nu a?a se face o personalitate, cu c?r?i ?i fleacuri, ci prin energie. Fire?te c-am fost surprin?i. Adev?rul e c? Iliescu se ducea la întîlnirile astea. Sandu Enibace mi-a dat odat? telefon la Sibiu ?i mi-a spus c? n-am fost la aniversarea a 50 de ani de la absolvire. Zice: „Uite, a fost Ionel“. Ionel fiind Ion Iliescu. „Cînd s-a f?cut citirea catalogului, i-am explicat c? e?ti la Sibiu, c-ai r?mas singur“, murise nevast?-mea, „?i stai acolo“, el n-a zis ca un nenorocit. În tinere?e aveam un fel de deviz?. Cînd m? întrebau indivizii din jur ce fac, le spuneam: „Uite stau singur ca un nenorocit, to?i dau cu picioru-n mine“. Urmarea a fost c? la un moment dat am primit un telefon. O voce vag cunoscut? a zis: „Alo, Mircea?“ Zic: „Da“. „Aici e Iliescu.“ Am fost a?a de surprins c? l-am rugat s? repete. „Iliescu, colegul t?u. Am auzit c? e?ti singur. Ai serviciu?“ Zic: „Da, am“.
Ne aflam dup? 2000?
Prin 2002. Era pre?edinte. „Trimit eu pe cineva s? vad? dac? ai nevoie.“ ?i-au venit, într-adev?r, diminea?a urm?toare doi domni distin?i, unul mai scund, care vorbea precipitat, ?i unul mai înalt ?i cu o geant? în mîn?. Era prefectul jude?ului. Mi-a zis: „Domnul pre?edinte Iliescu mi-a telefonat s? vin, s? m? interesez dac? ave?i nevoie de ceva.“ „Nu am nevoie.“ „Pensie primi?i? Leaf??“ Eram deja pensionat. „Ave?i pe cineva care s? stea cu dumneavoastr??“ ?i s-a dus la doamna Dr?ghici (doamna care îl îngrije?te pe poet, n.red.) ?i i-a luat un „mini-interviu“: „Dumneavoastr? ave?i grij? de domnul Iv?nescu?“. „Da, am.“ „Are un doctor curant?“. S-a interesat unde-l poate g?si, s-a dus a doua zi la 7.30 la clinic? s-o caute pe doamna Munteanu, care e medicul meu. Fire?te c? la ora aia nu se afla acolo. S-au transportat acas? la ea, au sculat-o, au luat-o la bani m?run?i ?i s-a aflat c? într-adev?r a îngrijit-o ?i pe nevast?-mea, c? îmi aplic? tratamente corespunz?toare. Zice: „da are nevoie de ceva?“. „N-are nevoie de nimic.“ „Da de alimente ave?i nevoie?“. A scos un dosar ?i-a zis s? noteze ce cantitate de cartofi, orez, ulei are nevoie. Doctori?a i-a dat afar? într-o form? sau alta. A spus c? n-are nevoie de nimic.
„N-aveam inten?ia s? scriu“
Exist? o somnie a poemului, a vorbelor, ca ?i cînd v-ar fi fric? s? nu tulbura?i lucrurile care dorm, o suprafa?? de proz? cu un luciu care plesne?te în r?stimpuri, dezv?luind discret „triste?uri“ ?i de fragilit??i. De ce a ales Mircea Iv?nescu „poemul camuflat“?
N-aveam inten?ia s? scriu. Probabil c-am avut-o ini?ial, s? ajung ?i eu scriitor. Cuno?team ?i cîteva din manuscrisele lui frate-miu. Au ?i ap?rut într-o edi?ie, Artistul ?i moartea, în 2006. Cu ocazia asta i-am cunoscut pe fra?ii Dun?. Teodor ?i Raluca Dun?. Dar eram a?a de convins c? n-am s? ajung niciodat? în situa?ia respectiv?, c? nu mi-am mai pus problema. Plecam de la titluri, n-aveam inten?ia s? comunic ceva sau s? fac texte me?te?ugite, s-aduc vorba, s? ascund, s? amîn. Citeam ?i foarte mult? literatur?.
Poemele dumneavoastr? par a se insera în spa?iul intim al cititorului, ca ?i cum ar fi fapte de via??. Fac ele parte dintr-un comentariu perpetuu, a?a cum aminte?te ?i un titlu al dumneavoastr?: comentarius perpetuus?
Nu, comentariul perpetuu e un împrumut din Jurnalul seduc?torului. La un moment dat, cînd locuiam la Mogo?oaia, am f?cut o vizit? cu Dr?g?noiu, Sorin M?rculescu ?i cu al?i tineri poe?i ?i scriitori undeva la Snagov. ?i-am scris în inten?ia mea un roman, care se cheam? poem. Transcriam în fiecare zi cîteva episoade din împrejurarea respectiv?, a?a cum a? povesti acum. Dar f?r? inten?ia de a face literatur? sau de a calcula vreun efect. A ie?it un poem. Matei a citit ?i-a zis: „Dom’le, e cam lung“. „Da, da ce vrei s?-i fac eu?“ „P?i uite, împarte-l în buc??ele.“ De fapt, scriam cîte dou?-trei pe zi. Am f?cut volumul mai mult sau mai pu?in în ordinea respectiv? ?i l-am dat la Editura Cartea Româneasc?, unde era redactor de carte b?trînul Paleologu, Alecu, cu care ne cuno?team a?a, vag social de la Uniune. Am avut o scurt? conversa?ie. N-aveam inten?ia s? scriu. I-am prezentat dosarul. A trecut un num?r de s?pt?mîni. Nu l-am mai întrebat, ?i brusc a ap?rut cartea.
Dar de o asemenea manier? încît mi-am dat seama c? omul nici nu deschisese dosarul. Erau ni?te pagini intervertite ?i-au ap?rut în ordinea nefireasc?. Cutare grup de poezii trebuia s? precead?. Ceea ce dovedea c? omul nu citise. Ca ?i mine, de altfel, c? nici eu nu mai aveam r?bdare s? citesc. ?i pe urm?, cine dracu are r?bdare s? citeasc? a?a-zise versuri de Mircea Iv?nescu? Îmi aduc aminte c?-ntr-o noapte cînd ie?eam de la Singapore cu poetul Tudor George, mi-a spus: „te v?d c? tot scrii, e?ti un tip a?a, care te furi?ezi pe lîng? ziduri – zice – nu faci ?i tu poezii?“. C?-?i declama versuri, foarte rimate ?i ritmate. A scris ?i pentru mine un poem, intitulat: Lui M. Iv?nescu, mî? de birt. „Te ?i v?d c? tot scrii pe la diferite mese. D?-mi ?i mie un teanc de chestii de-astea de-ale tale s? le fac eu poezii, s? le fac rime.“ Îl admiram ?i-l admir ?i-acum pe Tudor George pentru u?urin?a cu care f?cea sonete. Cum îl admiram necondi?ionat pe Dimov. În ultima perioad? ?tiu c? se l?sase de scris ?i-mi spunea c? i-au r?mas diferite suluri, c? el scria pe hîrtie asem?n?toare sulurilor de hîrtie igienic?. ?i cînd avea de publicat ceva, le t?ia cu foarfeca, le d?dea titluri ?i le introducea în volum.
„Mi-am dat seama c? pot s? scriu la comand?“
Citindu-v?, am v?zut c? dedica?i multe poeme prietenilor pe care-i transforma?i în personaje, ca ?i cum fiecare poem ar fi scris pentru o persoan? anume. Poezia pe care o scrie?i e un spa?iu al intimit??ii absolute?
Cînd am început s? scriu fluent ?i cînd s-a pus posibilitatea public?rii eram coleg la revista Lumea care se constituise la un moment dat prin ’64 sau ’65 din oameni cule?i de la Agerpres, cu doi tineri str?luci?i, Radu Pascal ?i Mihai Matei. Mergeam seara sau între ture, ie?eam din Casa Scînteii, traversam podul B?neasa ?i mergeam la restaurantul La Pod, unde consumam din votci ?i compuneam texte. ?ia ?tiau c? scriu dup? titluri. Domni?oara Rodica Georgescu, colega mea, mi-a spus într-o diminea??: „V?d c? scrii tot felul de poezii, mie de ce nu-mi scrii?“ ?i i-am scris ni?te poezii. Atunci mi-am dat seama c? pot s? scriu la comand?. ?i dup? aia Radu Pascal, dac? avea chef, îmi d?dea titluri. Mihai Matei îmi spunea: „Uite c? am o întîlnire cu o domni?oar?, scrie-mi repede dou? sonete“. ?i puteam s? le scriu. Puteam s? scriu un sonet în ?apte minute sau sub ?apte minute. Scriam ?i în fran?uze?te ?i în engleze?te pe vremea aia. Dar astea apar?in unei alte vie?i.
Dincolo de curgerea asta prozastic? ce oricum nu are nimic de a face cu prozaismul, poemele mi se par ni?te buc??i muzicale, exist? o fulgura?ie care la fel ca într-o sonat? a lui Vinteuil, încearc? s? surprind? ceva dintr-o trecere care î?i scap? tot timpul. B?nuiesc c? pentru dumneavoastr? exist? o leg?tur? foarte puternic? între poezie ?i muzic?.
Exist?. În copil?ria mea, prin for?a lucrurilor, am tr?it într-o cas? în care se f?cea muzic?, fratele meu cînta foarte mult timp la pian. Am luat ?i eu cî?iva ani lec?ii cu aceea?i profesori ?i am cîntat dup? aceea. Eram obi?nuit s? ascult muzic?, discuri. Pe atunci, frate-miu era adeptul lui Ceaikovski. Ascultam foarte intens Simfonia a ?asea. Pe urm? l-am descoperit pe Wagner, care nu se cînta deloc pe vremea aia. Mi-aduc aminte c? într-o sear? tîrziu, am ascultat o transmisie în direct a unui post italienesc de la Scala cu Tetralogia dirijat? de Furtwängler. Wagner nu se cînta. Era pe vremea cînd se f?cea înv???mînt politic – cursul scurt de istorie PCB al Uniunii Sovietice. Era o alt? punere a problemei decît Wagner, v? da?i seama. Pe urm?, l-am citit pe Wagner însu?i, care punea problema semitismului în muzic?. Multe lucruri a? putea s? spun de pe vremea aia. De aceea sînt oarecum blazat acum ?i oarecum înclinat spre complexe de superioritate cînd i-aud pe liderii politici sau pe reprezentan?ii lor cum se exprim? la talk-showuri la televiziune ?i ?tiu ce era odat?. Vorba Ofeliei: „S? nu m? doar? cînd ?tiu ce e ?i-a fost odinioar?“; Hamlet strig?: „Du-te la m?n?stire“ ?i iese.
În poemele dumneavoastr? se întîlnesc cîteva personaje: mopete, v.înnopteanu, bruna rowena, prietenul tat?lui lui Vasilescu, nefa, El Midoff. În poezie, este important personajul?
Toate astea apar?ineau unui moment cînd l-am cunoscut pe marele V. Nemoianu. În mod oarecum surprinz?tor, el era un tip rigid ?i de o forma?ie foarte precis?. Eu nici nu mai citeam. De fapt, constat acum c? n-am citit nici a zecea parte din titlurile cu care sînt creditat. Nu am citit nici 20 de c?r?i în via?a mea, serios, ?i el era un individ de o mare erudi?ie, care citea în am?nunt, lua noti?e.
Dar, cum a?a? Cred c? a?i tradus cel pu?in atîtea titluri.
Da, dar asta nu înseamn? c? am citit. De exemplu, sus?in c? n-am citit niciodat? în întregime Ulise. L-am tradus pe capitole. Îmi comanda Andrei Brezianu. Ne întîlneam, tot a?a, pe la cîrciumi, de?i el nu prea bea, ?i spunea: „Vezi c? H?ulic? e dispus s? publice un capitol din Joyce“. Alegeam capitolul ?i-l traduceam. Dar asta nu însemna c? citisem cartea de la un cap?t la altul. Nemoianu, îmi vorbea foarte mult de prietenii lui – doctor Bacalu – care s-a ?i produs la un moment dat în public. Comenta curse de motociclete. ?i, mi l-a prezentat pe Toma Pavel, care era un tip entuziast. Îi f?cea curte domni?oarei ?ora, fiica lui Mihail ?ora. ?i umblau împreun?. Pavel Toma era el însu?i tîn?r scriitor. Mai to?i erau mai tineri decît mine. El spunea c? are un grup de nuvele în care personajele principale sînt Ulea ?i tata lui Vasilescu. Pe urm?, am fost angajat la Editura Univers, unde ?ef de redac?ie era Sorin M?rculescu, un tip înalt ?i mai distins. Era bunul ?i înaltul prieten al lui mopete, care nu are o p?rere chiar a?a de bun? despre mopete. Bruna rowena era o domni?oar? care se chema Roxana, foarte pre?ioas? ?i care se uita de sus la mine. De exemplu îmi spunea: „domne scrie despre doctor Bacalu, prietenul meu sau scrie despre ni?te animale hieratice“. Am compus broscoporcul, pisicîinele. Toate astea nici nu sînt originale. Sînt adapt?ri ale uneia dintre pu?inele c?r?i pe care le citeam eu, poezii de Christian Morgenstern, care manevreaz? hibrizi de felul ?sta, ?i naratorul sau protagonistul lor e înso?it de doctor Corp, care comenteaz? în diferite feluri.
Cînd m-am dus s? public ciclul, Nemoianu emigrase deja. Matei mi-a explicat: „N-o s? ?i le lase direc?ia presei, hai s? schimb?m numele“. ?i a propus v.i. nopteanu. ?i cînd a ajuns la domni?oara Bu?neag, aia s-a luat cu mîinele de cap: „Cum V.I.? V.I. înseamn? la noi altceva“. Adic? Lenin. ?i de aia i-am spus v. înnopteanu. Iar doctor Bacalu a devenit doctor cabalu.
Exist? ?i poeme cinematografice, poeme pe care le po?i pur ?i simplu vizualiza. Care sînt filmele care au contat pentru dumneavoastr??
Într-o vreme m? duceam des la cinema. În copil?rie, eram adeptul comediilor americane. Recent, am ascultat, pentru c? nu mai v?d, un fel de documentar despre un regizor care era la mod? în copil?ria ?i în tinere?ea mea, Ernst Lubitsch. Frate-miu era un fel de cinefil ?i avea o list? cu filme de mare succes în perioada interbelic?. Într-o vreme cînd mai citeam, îmi mai aduceam aminte de A Opta Nevast? a lui Barb? Albastr?, de actorii care erau glorii pe vremea aia, Cary Grant, Gary Cooper, Claudette Colbert. Individul care a tradus documentarul respectiv habar n-avea. Spunea c? „Lupic“ a produs o versiune cinematografic? a piesei Eventaiul doamnei Windermere ?i alte chestii din astea.
De ce a?i ales Sibiul? E paradoxal s? fi plecat din Bucure?ti fiind n?scut aici. Exist? o motiva?ie?
Exist?. Cînd am devenit mo?tenitor, nu am putut r?mîne în casa natal? din motive mai speciale. Am vîndut-o ?i am cump?rat alta, mult inferioar? în raport cu locuin?a respectiv?, care avea curte. Nevast?-mea era deja pensionat? de boal?. A lucrat la Agerpres, ca mine, ?i se consuma foarte tare. Nu era deloc adaptabil? la ritmul ?sta de actualitate social? care se practica la Agerpres ?i st?tea acas?. Aveam curte, se îngrijea de gr?din?. ?i-a permis o nostalgie mai veche de-a ei de a ?ine pisici. Aveam la un moment dat vreo opt sau dou?sprezece pisici care se învîrteau prin curte. Nevast?-mea se îngrijea de flori, eu m? duceam la restaurantul Nicore?ti, la bufetul Pe?tera, în sfîr?it, ea nu accepta comportamentul meu boem. Pîn? la urm? mi-au demolat casa pe care o cump?rasem lîng? Foi?orul de Foc. A trebuit s? iau camere la Mogo?oaia. Ea a stat acolo un timp. Eu mi-am g?sit o cas? cu curte, unde ?ineam ultimele ?ase sau ?apte pisici. Vecinii au început s? le vîneze. La un moment dat, ne-am dat seama c? nu mai putem rezista. Mi-am luat ?i eu o camer? la Mogo?oaia ?i am adus ultimele patru pisici acolo. ?in minte c? le aduceam pe rînd. Acolo aveau un domiciliu permanent so?ii Lucian Raicu ?i Sonia Larian, so?ia lui Raicu. În seara cînd am adus al patrulea pisoi supravie?uitor, nevast?-mea umbla cu el în bra?e ?i doamna Larian a întrebat-o: „Ce ai acolo?“. Ea a spus: „Pisica, tocmai a adus-o.“ „Z?u, ave?i pisici?“. ?i a intrat la noi. Aveam dou? camere, una mai mare, ?i erau patru pisici împr??tiate pe-acolo.
Cînd v-a?i mutat la Sibiu a?i adus ?i pisicile?
Da. M-am mutat la Sibiu pentru c? trebuia s? g?sesc o cas? care avea curte ?i care s?-mi permit? s? ?in pisicile. Am dus tratative cu Mircea Tomu?, pe care-l cuno?team de la revista Steaua. Devenise redactor-?ef la Transilvania. I-a propus lui Matei C?linescu într-o zi, pentru c? erau prieteni foarte buni, s? se mute: „Vino la Sibiu c? eu fac o revist? care se va dovedi cea mai important? revist? de cultur? din România ?i î?i dau ?ie func?ia de redactor-?ef adjunct, î?i dau cas?, vil?, parc“. Matei mi-a spus: „Uite, ce zici? Vii ?i tu?“. ?i am zis: „Da, sigur.“ Nevast?-mea nu prea voia. I-am explicat avantajele. Ulterior, în vara în care s-a perfectat toat? chestia, începuse s? apar? Transilvania, Matei a prins bursa Fullbright în S.U.A ?i s-a dus ?i a r?mas acolo. În ’73 s-a certat cu autorit??ile. S-a dovedit c? îl vorbea de bine pe Soljeni?în la cursuri. ?ia l-au chemat s? dea socoteal?. El a refuzat s? se întoarc? ?i a devenit transfug.
Nu v-a cerut s? merge?i dup? el? Nu v-a chemat în Statele Unite?
Oricum nu puteam s? plec. În primul rînd nu puteam pleca laolalt? cu nevast?-mea, de?i v?d c? el a plecat. Dar nu s-a pus problema pentru c? noi mai aveam înc? ?ase sau ?apte pisici. Cînd am ajuns aici, în cele din urm? prin st?ruin?e repetate, am fost la tovar??ul prim-secretar B?rbulescu. Tomu? se str?duia s?-mi ob?in? o cas? cu curte. ?ia au zis „Da, de ce vrea curte? Îi d?m un apartament la bloc.“ Trebuia s? le explic, cum era ?i realitatea, c? nevast?-mea e bolnav? ?i are nevoie de curte. ?ia îmi promiteau invariabil. Pîn? la urm? a r?bufnit la revista Transilvania un tîn?r mai dezghe?at care era activist în UTC ?i care s-a dovedit a fi fost rud? cu primul secretar de pe vremea aia, Vasile B?rbule?. ?sta se chema Vasile Barbu ?i era un tip mai degajat. Am stat de vorb? cu el într-o dup?-mas? ?i i-am spus: „Domnule, sînt absolut disperat. Uite, la Mogo?oaia se complic? situa?ia.“ La Mogo?oaia a venit la un moment dat în vizit? Constan?a Cr?ciun, persoana care dirija Comitetul pentru Cultur? ?i Educa?ie Socialist?, actualul Minister al Culturii. A venit în Casa de crea?ie a Uniunii Scriitorilor de la Mogo?oaia s? vad? cum se pune problema ?i a v?zut-o în sala de mese pe doamna Rodica Lipatti cu cîinele ei. A surprins-o pe nevast?-mea stînd în pat ?i citind. Pe p?tura ei erau dou? pisici. O alta st?tea pe mas? la soare. Alta pe marginea balconului. N-a comentat. A fost o femeie civilizat?. Dar a dispus s? apar? ni?te pl?cu?e cu inscrip?ia: „Este interzis accesul animalelor mici pe coridoare ?i în sala de mese a Casei de Crea?ie“. I-am explicat lui Vasile Barbu cum se pune problema ?i c? sînt pe cale s? m? spînzur ?i s?-mi spînzur în prealabil, pisicile dup? modelul celebru în epoc?, al lui Joseph Goebbels, care ?i-a otr?vit cei ?ase copii, a împu?cat-o pe nevast?-sa ?i s-a împu?cat ?i el. ?i ?la s-a dus la un individ care se numea Inceu ?i care ocupa aceast? cas? fiind secretarul Comitetului Municipal de Partid. El oricum avea nevoie de spa?iu în plus ?i i-au dat o vil? undeva cu scar? interioar? ?i a r?mas liber? aceast? cas?. ?la i-a zis: „D?-i-o lui Iv?nescu“. ?i m-a descris în culori îmbietoare. Am avut o întrevedere cu tovar??ul Inceu. A spus da: „Uite eu î?i las casa, dar aranjeaz? dumneata cu ??tia de la Partid c?, zice, nu putem avea numai insuccese, mai avem ?i e?ecuri în via??“ ?i am ob?inut casa. Barbu s-a dus ?i la Partid ?i acolo ?ia au zis: „Cum, cine-i Iv?nescu?“ El a r?spuns „P?i, uite, mi-o dai mie ?i eu i-o dau lui Iv?nescu.“
În poemele dumneavoastr?, dincolo de amprenta lor inconfundabil?, se pot auzi ecoul unor poe?i ca Robert Frost, Robert Lowell, Frank O’ Hara. Cred c? sînte?i primul poet român din acea epoc? care i-a descoperit pe ace?ti poe?i ?i m? întreb cum f?cea?i rost de c?r?ile lor în timpul ?la. V? trimiteau volume prieteni din str?in?tate?
Nu. Cred c? o vreme a mai func?ionat Biblioteca American? la care eram înscris ?i unde m-am dus ?i n-am fost abordat niciodat? de personalul de servire. Luam foarte multe c?r?i de acolo. Pe urm?, Matei avea c?r?i engleze?ti. Circulau. Nemoianu, de exemplu, avea foarte multe c?r?i.
Asta se întîmpla în anii ’60?
Da. Se putea ob?ine relativ u?or orice carte. La Agerpres era obligatoriu s? fii foarte la curent cu presa occidental?, cel pu?in la redac?ia de ?tiri externe la care lucram eu. Primeam ziare ?i reviste. Primeam ?i La Nouvelle Revue Française ?i o revist? de literatur? despre care am auzit c? era acuzat? de tro?skism, Encounter. Circulau ?i c?r?i de poezie. Domni?oara Georgescu, care era fiic? de ambasador la Berna, era la curent cu Françoise Sagan.
Presupun c? a?a a?i ajuns s? traduce?i. Totu?i, de numele dumneavoastr? se leag? mari scriitori tradu?i, Joyce, Kafka, Musil, Faulkner, ca s? nu mai vorbim de poe?i, de T. S. Eliot.
Nu ?tiu, mi s-a p?rut un lucru natural s? traduc. Andrei Brezianu mi-a spus, ?in minte foarte precis, într-o zi din ’72 „Domle, H?ulic?, face o chestie cu centenarul lui Dostoievski. – zice – ce-ar fi s? facem o actualizare, s? scriem «Dostoievski ?i Faulkner»“. La un moment dat am fost prezentat ca poet ?i eseist, pe vremea aia scriam ?i eseuri. Am scris o chestie în care am spus c? un fel de corespondent al lui Dostoievski ar fi Faulkner. ?i am discutat cu Brezianu. I-am spus: „Ce-ar fi s? traducem The Sound and the Fury“? A zis: „Hai s? încerc?m“. Noi îi spuneam Zbieretul ?i ochiul ro?u. Am tradus primul capitol ?i a ap?rut chiar în num?rul acela. Pe urm? au ap?rut în numerele urm?toare p?r?ile subsecvente ale c?r?ii. Peste un an am tradus Absalom, Absalom!, tot a?a în serial. Nemoianu mi-a aranjat transferul de la revista Lumea la Editura pentru Literatur?, care a devenit apoi Editura Univers.
Totu?i, dumneavoastr?, care a?i tradus atî?ia mari autori, cum se face c? sînte?i atît de pu?in tradus în alte limbi?
P?i, dup? valoare. Dac?-ar fi s? judec?m pe fiecare dup? pre?ul lui, cine-ar sc?pa neb?tut cu biciul? De unde e aceast? replic?? Din discu?ia dintre Hamlet ?i actori.
Cum erau privite volumele dumneavoastr? la momentul apari?iei? Era?i mul?umit de tirajul pe care îl aveau?
Habar n-aveam. Tirajele nu se comunicau. Al treilea volum, a?a-numitul versuri, avea tiraj de 300 de exemplare. Dar nu se punea problema ?i nici nu m? interesa. Eram mul?umit c? nu mi s-au cerut niciodat? modific?ri de text, nu mi-au scos nimic la Direc?ia Presei. Sigur, am fost ajutat foarte mult de Matei care avea încredere în literatura mea. A ?i scris despre ea pe m?sur? ce ap?rea ?i mi-a explicat c? s-a dus la Manolescu, care locuia la Câmpina. S-a dus special cu dactilograma primului volum ?i l-a rugat s? fac? referat pentru editur?. Manolescu a scris un text entuziast. Ei erau prieteni pe vremea aia.
Cîte pisici mai ave?i?
Acum nu mai am. Cînd m-am mutat aici, mai aveam patru. Ultima a murit exact în ziua în care s-a încheiat dictatura bol?evic? în România, în ziua în care a fost executat Ceau?escu, la o vîrst? foarte înaintat?, cred c? avea 20 de ani.
În ce rela?ie era?i cu scriitorii optzeci?ti care s-au reg?sit în poemele dumneavoastr??
Acum, în ultimii ani, de cînd nici nu mai v?d ?i sînt legat de patul de suferin??, cum nu obosesc s? v? atrag aten?ia, nu mai v?d pe nimeni. M? frecventa Radu Vancu la un moment dat. L-am cunoscut pe Marius Ianu?, cînd habar n-aveam cine e. Mi-au publicat o pagin? cu un scriitor b?trîn ?i pe contrapagin? ap?rea un scriitor tîn?r, Alexandru Mu?ina, pe care l-am ?i cunoscut, dar pe care nu l-am mai v?zut. Am fost prieten cu Iustin Pan?a.
Cu care a?i scris ?i un volum.
Da, eram foarte încîntat. Scriam cîte un capitol ?i el scria capitolul corespondent. A ?i ap?rut Limitele puterii sau mituirea martorilor, un roman rusesc. ?tiu c? ne întîlneam diminea?a la cîrcium? ?i schimbam manuscrise. Pl?nuiam deja volumul ?apte sau opt, adic? aveam în minte desf??urarea. El era mai rezervat.
Ce mai face mopete? E adev?rat c? personajul mopete con?ine anagrama cuvintelor „poem“ ?i „poet“ sau e doar o legend??
E o legend?, nu ?tiu o interpretare, mopete mi-a venit pur ?i simplu. Mi-a fost dat. Primul poem e o chestie care n-a fost re?inut? – „mopete ?i cu un grup de motociclete“, pentru eufonie ?i adev?ratul prim poem din ciclu a fost „mopete st? la mas? în local ?i scrie un poem despre poem mopete stînd la mas? ?i scriind un poem…etc.“ ?i, pe urm? de aicea plecînd, Nemoianu îmi comanda despre prietenul tat?lui lui Vasilescu.
Îl mai pune?i pe Mopete s? scrie?
Nu, n-am mai scris din 1997, de cînd s-a îmboln?vit nevast?-mea. N-am mai scris ?i nici n-am mai citit.
Cam ce prieteni din str?in?tate v? caut??
Nu m? caut? nici un prieten, nici din str?in?tate, nici din ?ar? ?i, în general sau în particular, nu am nici un prieten. Stau singur ca un nenorocit. Toat? lumea d? cu picioarele în mine.
Ave?i un prieten, se cheam? Hamlet, din cîte am observat.
Da, eu am fost înv??at de frate-miu, în vara lui ’40, cînd vorba aceluia „se r?sturna o lume veche ?i se construia vijelios“ Statul Na?ional Legionar – generalul Antonescu ?i Horia Sima. Frate-miu citea cu voce tare Hamlet în versiunea lui Drago? Protopopescu, despre care nu ostenesc s? spun c? este superioar? lui Shakespeare.
Interviu realizat de Doina IOANID, Cezar GHEORGHE, un cristian
nu trebuie s? poveste?ti în poezie – am citit
un sfat c?tre un tîn?r poet – deci s? nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula de diminea?a, ?i a?ezîndu-se în pat
a?tepta s? i se lini?teasc? respira?ia, cu fa?a în mîini –
s? nu spun nimic despre chipul ei atîta de obosit
încît i se înconvoiau umerii, în fa?a oglinzii, cînd
se piept?na încet. s? nu-mi m?rturisesc spaimele
lîng? fa?a ei înstr?inat?, întoars? de la mine.
s? nu umblu cu versuri, ca ?i cu oglinda în mîini
în care se r?sfrîng acele dimine?i cu lumina cenu?ie
dinainte de zori. poezia nu trebuie s? fie reprezentare,
serie de imagini – a?a scrie, poezia
trebuie s? fie vorbire interioar?, adic?
tot eu s? vorbesc despre fa?a ei înecîndu-se, c?utîndu-?i
respira?ia? îns? atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre fa?a ei, despre mi?c?rile încetinite prin straturi
de remu?c?ri tulburi, de gînduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
?i ea – adev?rata ei fiin?? atunci?
_______________________
Raluca Alexandrescu: Am produs adesea reactii mai degraba tulburate: Interviu cu Mircea Ivanescu
http://www.observatorcultural.ro/Am-produs-adesea-reactii-mai-degraba-tulburate.-Interviu-cu-Mircea-IVANESCU*articleID_3352-articles_details.html
________________________________
Doua texte despre Mircea Ivanescu
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/doua-texte-despre-mircea-ivanescu/
_______________________________
Radu Vancu: Mircea Ivanescu implineste astazi 80 de ani. Un exercitiu de admiratie semnat de Radu Vancu
http://revistacultura.ro/blog/2011/03/mircea-ivanescu-implineste-astazi-80-de-ani-un-exercitiu-de-admiratie-semnat-de-radu-vancu/
____________________________
Radu Vancu : Biographia Litteraria. Amintiri. Mircea Ivanescu (mai multe texte in pagina Vancu, urmariti autorii comments prin LINKs, toti isi amintesc ceva concret)
http://raduvancu.unspe.com/2011/07/amintiri.html
________________________________
Singuratatea lui Mircea Ivanescu
de Florin Predescu (14-1-2008)
http://www.acum.tv/articol/7448/
Mircea Ivanescu si Mihai Sora.Sibiu,1985
Imi vine greu sa accept ca poetului si prietenului Mircea Ivanescu ii e sortit sa nu mai vada, sa se refugieze in casa umbrita de cativa meri fructiferi intr-un Sibiu incercuit de ziduri si de mii de ochi.
Un mare iubitor al cartii se inchide in sine si traieste trauma de a nu mai putea citi.
Il cunosc de peste trei decenii si parca il vad pe strada, in vreun restaurant laturalnic sau in sediul revistei Transilvania unde a lucrat ca redactor inainte de pensionare – mereu cufundat in lectura.
Stia din timp ca ii va sortit sa nu mai vada, insa tentatia cartii era mai presus decat orice.
Biblioteca infloreste ca un sanctuar si mi-l amintesc inconjurat de carti in casa putin incapatoare. Il asemuiesc mereu cu savantul sinolog din romanul Orbirea, de Elias Canetti.
Poezia lui Mircea Ivanescu dezvolta un ton epicizant la modul conjunctiv, iar textul te ghideaza intr-un labirint de re-compunere a unei realitati si a unui timp paralel cu existenta noastra. Versurile sunt coridoare si drumuri ce duc inspre un interior anume, metafizic:
“poezia nu trebuie s? fie reprezentare,
serie de imagini -- a?a scrie, poezia
trebuie s? fie vorbire interioar?,adic?
tot eu s? vorbesc despre fa?a ei înecându-se, c?utându-?i
respira?ia? îns? atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre fa?a ei,despre mi?c?rile încetinite prin straturi
de remu?c?ri tulburi,de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei -ar fi numai un chip,o imagine - -
?i ea -- adev?rata ei fiin???”
poezia e altceva?
Obsesia viitorului nevazator declanseaza titluri de poezie prefigurand nivelul paradigmatic al miscarii orbului in lume si incaperi intunecate:
de-a baba oarba
întunericul, Doamne, întunericul pe ochii larg
deschi?i, care ar trebui s? vad?, ?i care
ar trebui s? r?sfrâng? ceea ce este în jur, adev?rat,
fals. – ?i cu mâinile întinse. bezn?.
adic? nimic. mergând cu mâinile întinse
într-un gol, unde nu exist? mi?care. – doar c?
s?-?i la?i bezna aceasta pe fa?? – nimicul
a?teptând, ve?ted, în jur – ?i mergi.
f?r? s? mergi, f?r? s? mergi – un timp care nu mai e timp.
?i la urm?, cineva aprinde lumina. a fost numai o glum?.
în jurul t?u sunt obiectele la fel de adev?rate,
?i ochii v?d acum – ?i mâinile, le-ai putea
întinde, s? atingi unul sau altul din lucrurile
din jurul t?u.
Poemul ivanescian este o invitatie subtila si usor autoironizanta salvand lirismul de lamentatie ieftina si de rostire simplista. Constructia lirica propune un mers continuu, delicat, mereu la persoana a II-a singular si dedublat de persoana eu-lui ca martor si initiator discret. Poetul te converteste intr-un univers in care mersul trebuie sa fie identic cu cel al unei feline. Ivanescu asemenea lui Hemingway este un mare iubitor al pisicilor.
Constructia textuala, o curgere domoala – iar prezenta elementelor conjunctionale contribuie la coerenta poetica si tonala.
Noaptea si iarna sunt componentele nivelului temporal pe care personajele v innopteanu sau mopete le contempleaza de dincolo de geamurile impanzite de stelute de gheata, unde pisicile se solidarizeaza cu fiinta umana ca intr-un sir de benzi hieroglifice egiptene:
v innopteanuse plimba de mana cu un animal ciudat-
e un pisi caine, care pe campul heraldic
se exprima prin laba ridicata spre cerul baltic
si prin gestul cozii inaltate intr-un intortocheat
tirbuson. lui v innopteanu ii place
sa umble cu pisicainele lui-pe nume benone-
si uneori sa-l si fluiere-caci pisicainele este afone
si trebuie de mic deprins cu modulatiile. ii face
placere si pisicainelui sa-si simta laba lui baltica
stransa in mana puternica a lui v innopteanu
si sa mearga cu el in cate o plimbare heraldica.
(de fapt,pe blazoanele cu litere gotice,runde,
si campuri de azur si cu flori pe care v innopteanu le ia nu
le ia in serios-pisicainele nici n-are unde se-ascunde)
animale heraldice
Daca Sibiul in poezia cerchistilor ramane un burg de ev mediu, in creatia lui Mircea Ivanescu orasul se construieste intr-un baroc cu inflexiuni anglofone, americanizant.
Poetul insusi este un exilat in Sibiu, parasind capitala ca loc al tineretii sale. Landele cu vant si senzatia cautatorului Lumii Noi, a unui imigrant sosit intr-o tara straina converg cu dorul de Bucurestiul de altadata, de un frate decedat tragic; si in ultimii ani, cu pierderea sotiei ca zeita permenenta in viata si in poezie. Poetul se depersonalizeaza si reda o tristete contemplata si estompata cu greu.
Nu vrea sa vorbeasca despre evenimentele si trecutul sau, dar prin cateva elemente, vorbe banale reiterate in limbaj poetic, tradeaza singuratatea si orbului-mag blagian repus pe o scena citadina si grava .
Mi-ar fi placut sa fim acum, alaturi in New York sau in Boston sa ne cinstim ca pe vremuri in restaurantul Bufnita din Sibiu, local favorit al poetului. Sunt intristat ca nu a reusit sa viziteze America lui Faulkner sau al lui Scott Fitzgerald pe care i-a transpus in limba romana.
Nu de mult l-am telefonat si mi-a marturisit ca nu mai vede. Nu parea nicidecum speriat, nici indurerat. Parea mai degraba nemultumit ca si cum ar fi pierdut un tren al carui nume voia sa mi-l spuna… Dar o forta dinauntrul fiintei sale si al poemelor sale evita sa vorbeasca de ceea ce traieste el cu adevarat: neputinta de a citi si intunericul borgesian m-au convins sa cred ca intr-un poem al poetului Andrei Ileni dedicat lui Mircea Ivanescu, ca va supravietui asemenea pisicii cu nenumarate vieti.
Creatia sa il enumera printre nemuritori .
Tot in dialogul meu telefonic ne-am amintit de un episod trait intr-o berarie din periferia Sibiului. Absorbit de lecturile sale si niciodata privind in jur, starnea intrebari si comentarii care mai de care mai ciudate. Un anume Puiu, un fante de cartier de jos si bataus inrait il apostrofeaza pe Mircea Ivanescu: “Bai, tizule, tu citesti cartile alea sau tragi cu urechea la ce vorbim noi, ha?”
Poetul parca trezit din vis i-a raspuns cu seninatate: “Desigur, Domnule, le citesc si daca vrei si Dumneata sa citesti iti ofer o carte..”
Acel tip Puiu l-a cinstit pe poet cu o vodca mare asigurandu-l de protectia sa in birt si in cartier. Sunt convins ca nu stia, nu va sti niciodata cine este Mircea Ivanescu.
Mi-a relatat ca un prieten apropiat ii citeste ziarul si ca nu se simte abandonat. Mi-a venit imediat ideea ca la viitoarea vizita la Sibiu un cd player cu carti formatate electronic ar reprezenta un cadou ideal menit sa-i aline singuratatea.
Pentru multi poeti mai tineri Mircea Ivanescu ramane un indrumator si un prieten permanent, exemplul corabierului cu ochii biciuti de sarea marii ce continua sa navigheze si sa nu renunte la cantul sirenelor vanturandu-se printre stanci si valuri.
Durerea orfica, aproape rilkeeana, intr-o rostire retinuta, discreta si usor confesionala dispune iubirea unica, neconditionata fata de Stela cea careia i-au fost dedicate toate volumele. Tonul elegiac din poemul singuratate surprinde spiritul exilatului fidel unicei zeite, sotie si muza:
nu po?i s-o iube?ti chiar de fiecare dat?
când î?i ridici ochii ?i o vezi trecând pe landa cu vânt
de iarn?, (chiar dac? ?tii c? ea ?tie c? de la fereastra arcat?
o pânde?ti – dac? ?i-aminte?ti când ?i când
s? ridici ochii – ), de cele mai multe ori
o recuno?ti doar consta?i c? o ?tii mult prea bine ,
c? e inutil s? mai încerci. – alte ori,
e drept, î?i apare o femeie str?in? cu mâinile fine
când i le vezi, trecându-?i-le prin p?r ?i crezi
c-ai putea sta la picioarele ei, doar rar ridicându-?i privirea
spre fa?a ei aplecat? pe care ai s? vezi
cum se resfrânge lumina boln?vicioas? de afar?, ?i ea
chiar s? cread? c? e?ti real. – ?i afar? s? ning? cu mul?i
fulgi funebri, ?i tu s? îi vorbe?ti, f?r? s? te mai ascul?i.
14 ianuarie 2008
Mircea Ivanescu - Vorbe, vorbe, vorbe...
trebuie alese vorbele cu grija,
vorbele lasa urme -- îti amintesti
mai târziu de ele -- asa cum si pasii ramân în zapada,
trebuie alese vorbele(însa e uneori atât de usor
sa stii sa asezi vorbele unele lânga altele
sa însemne ceva -- ceva ce nu se mai aseaza
deloc exact peste ce stii tu cu adevarat
ca e în tine -- ca simti.
oricine poate sa faca vorbe unele dupa altele --
oricine poate sa vorbeasca -- nu asta
e principalul -- ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care sa nu spuna prea mult.)
si pe urma, fiecare din vorbele acestea
ca niste urme în zapada...
Material descarcat de pe site-ul http://www.versuri-si-creatii.ro
______________________________
Octavian Hoandrea: Ultimul "semn" al lui Mircea Ivanescu
http://www.ziuadecj.ro/editorial/ultimul-semn-al-lui-mircea-ivanescu--70778.html
Editorial
Ultimul “semn” al lui Mircea Iv?nescu
de Octavian Hoandra, 21 iulie 2011, 23:14
c
Fac parte dintre cei ce nu cred în lucruri ?i fapte care sunt “întâmpl?toare”.
Sunt convins c? nici un fapt de pe lumea asta, nici o situa?ie din via?a noastr? nu ne pic? de undeva f?r? un rost.
Nu noi suntem "întâmpla?i" de anumite situa?ii, ci, mai degrab?, noi le "întâmpl?m". Putin?a noastr? de a descifra ?i de a modifica, atât cât ne este dat, rezultatele acestor "întâmpl?ri" depinde sigur numai de noi. Mircea Eliade vorbe?te despre aceste "calit??i" undeva, ca istoric al religiilor. Diferen?a între oameni, una fundamental?, este de a putea sau nu s? descifreze la timp "semnele" unei a?a-zise "întâmpl?ri". S? anticipeze sau nu semnele divinit??ii. Dac? suntem în stare, dac? ne preg?tim pentru aceasta, vom avea "cheia" de a influen?a în bine propriul destin. Nu e nimic mistic ori vr?jitoresc în asta. E doar relevarea unei calit??i care, de multe ori, te poate salva. Deun?zi, o femeie pe care o admir îmi spunea la telefon, cu mâhnire, c? a pierdut chiar inelul de "fiancée" pe care i-l oferise iubitul ei cu câtva timp în urm?. Pentru mine, i-am spus, ?sta este un semn. Un semn c? se întâmpl? ceva în rela?ia ei. C? de undeva, din partea unuia sau a celuilalt, consisten?a sentimentului care îi une?te se deterioreaz?. Am aten?ionat-o deoarece, cunoscându-i pe amândoi, am considerat c? interpretarea mea îi va ajuta s? nu se piard?.
I-am sugerat un exerci?iu pe care, de?i simplu în aparen??, îl fac totu?i atât de pu?ini oameni, ?i anume s? încerce, gândindu-se la perioada recent?, s? se pun? efectiv în pielea celuilalt. S? se str?duiasc? s? simt? lucrul pe care "cel?lalt" l-ar fi putut sim?i ca r?spuns interior la gesturile ei. ?i, poate c? f?când asta, va descoperi ce anume poate însemna pierderea inelului de logodn?, cu alte cuvinte, cheia "întâmpl?rii" cu pierderea bijuteriei.
M-am gândit c? aceast? dispari?ie a unui inel menit s? uneasc? este, în fapt, un semnal c? f?r? o astfel de reevaluare totul se poate n?rui. Dispari?ia (?i nu pierderea!) aceasta poate fi chiar semnul c? este iminent s? se schimbe ceva sau c? totul se poate termina.
Revenind..., în editorialul meu de ieri ("Un hacker român îndr?gind vân?toarea...") îl aminteam în final pe marele poet ?i traduc?tor Mircea Iv?nescu. Spuneam, în câteva rânduri scrise pe fug?, despre prietenia mea cu el, despre generozitatea ?i "imensitatea" personalit??ii sale artistice.
Apoi, toat? seara, nu m-am putut elibera de imaginea lui. Mi-am evocat cu nostalgie aproape vizitele zilnice, de unul singur sau împreun? cu prieteni comuni, acas? la el, în cartierul Vasile Aaron din Sibiu. Era o oaz? binecuvântat?. Ne sim?eam bine acolo. Chicoteam cu doamna Stela, so?ia sa (care citea romane poli?iste, fumând "carpa?i" tot timpul ?i fiind imobilizat? la pat), ne jucam cu pisicile lui, vorbeam cu el despre c?r?i. Ne d?dea cu drag c?r?i de citit. Citeam noi în?ine textele noastre pe care atunci le credeam geniale. Dl Iv?nescu tocmai tradusese "Ulysses" al lui Joyce ?i se preg?tea s? înceap? "Omul f?r? însu?iri" al lui Musil. Dar g?sea tot timpul din lume pentru noi. Câ?iva ?tiam chiar unde era cheia de la intrare, ag??at? într-un cui, dup? stâlpul por?ii. Am înv??at multe de la acest om minunat. Am înv??at s? iubesc poezia. Am înv??at s? simt via?a ca ?i cum aceasta s-ar "întâmpla" într-o poezie. C? lucrurile importante ale vie?ii, dac? nu le sim?i ?i nu le descrii în ritmurile poeziei, î?i pierd str?lucirea. Dar cel mai important lucru pe care Mircea Iv?nescu m-a înv??at s?-l asum (în afar? de o cultur? solid?) a fost a?a-zisul "exerci?iu al c?ut?rii generoase". Am înv??at de la Domnia Sa c? exist? oameni care str?lucesc, dar c? str?lucirea aceea nu se vede ?i c? nu oricine poate s-o vad?. C?, de cele mai multe ori, nici ei în?i?i nu-?i v?d propria str?lucire. Or, prin tot ceea ce f?cea cu noi ?i pentru noi, ne-a înv??at, pe to?i cei pe care ne considera apropia?i, c? trebuie s? ne oprim asupra acestor oameni ?i s? le d?m din timpul nostru. Din c?r?ile ?i din via?a noastr?.
Fiindc? numai a?a putem s? le ar?t?m c? avem încredere în ei. Lui "Me-iul", dup? cum îi spuneau prietenii, îi pl?ceau oamenii. Adeseori ne întâlneam la o vodc? ieftin? într-un restaurant jalnic, de categoria a treia, unde beau de obicei c?ru?a?ii, ?iganii ?i borfa?ii Sibiului, la C?lug?rul, aproape de biserica Ursulinelor... Nu pot fi mul?i oamenii ace?tia... Dar tocmai de asta nu trebuie s?-?i cru?i timpul de a-i c?uta. Cu siguran?? c? aceasta este marea lec?ie de via?? pe care am primit-o de la to?i ace?ti titani ai culturii române lâng? care am fost îng?duit ca prieten: mai întâi au fost, la Sibiu, Mircea Iv?nescu ?i ?tefan
M. Gabrian. Apoi, la Cluj, Mircea Zaciu ?i Adrian Marino. Dar nu vreau s? v? plictisesc cu am?nuntele propriei biografii. Ci s? în?eleg, scriind, ce anume voia s?-mi transmit? alalt?ieri sear?, pân? noaptea târziu, Mircea Iv?nescu. M-am gândit atunci, folosindu-i numele ?i citând din el în editorialul de ieri, c? trebuie neap?rat s? m? duc, cu o echip? de la Realitatea TV, s? facem un interviu. Mi-am spus "s?pt?mâna asta neap?rat o s? fac acest interviu!" de nenum?rate ori pân? atunci ?i, din motive pe care acum îmi este ru?ine s? le evoc, n-am f?cut-o niciodat?.
De nenum?rate ori am hot?rât, împreun? cu prietenii mei din Sibiu, s?-l mai vizit?m pe Marele Poet, care începuse s? nu mai ias? din cas?. Întotdeauna am fost în criz? de timp ?i n-am reu?it nici asta. Întotdeauna mi-am alungat gândul c? într-o zi "Me-i" o s? plece. Poate c? "vizitându-m?" ?i stând cu mine, r?spândit în toate gândurile mele de sear?, alalt?ieri, Mircea Iv?nescu a vrut s?-mi spun?, a?a cum f?cea, cu vocea stins? ?i domoal?, c? regret? ?i el faptul c? nu l-am vizitat de atâta vreme. Un ultim semn de regret. Sunt mai mult ca sigur c? asta a fost. De aceea a venit s? "stea" cu mine alalt?ieri sear?. Fiindc? ieri a plecat din Lumea asta s? li se al?ture "dincolo" lui Zaciu ?i Marino ?i atâtor oameni minuna?i care ne-au f?cut pe unii "Oameni" ?i care nu mai sunt printre noi... Dar, din nefericire, n-am în?eles "semnul" lui. Sau, dac? l-am în?eles, acum este, oricum, prea târziu...
_________________________
Viorel Muresan: Interviu Transfinit
http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=371&Itemid=47
___________________________
REVISTA ECHINOX
(1983)
Interviu cu Mircea Ivanescu -- Poezia majora isi creeaza propria ei semnificatie
http://revistaechinox.ro/2011/02/1987-interviu-mircea-ivanescu-%E2%80%9Cpoezia-majora-isi-creeaza-propria-ei-semnificatie%E2%80%9D-goldmine/
___________________________
Revista Cultura : Mircea Ivanescu 80. 4x Mircea Ivanescu
http://revistacultura.ro/nou/2011/03/mircea-ivanescu-80/
___________________________
__________________________
Mihai Posada :Aniversarea Literara " Mircea Ivanescu -80" a avut totusi loc
http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/ani ... 66156.html
__________________________
Razvan Pop: Mircea Ivanescu -10-mari-sibieni
http://www.razvanpop.ro/blog/2010/07/08 ... i-sibieni/
___________________________
Florin Predescu: In Memoriam Mircea Ivanescu
http://www.acum.tv/articol/35579/
____________________________
Liviu Antonesei: Mircea Ivanescu a plecat dintre noi
http://antonesei.timpul.ro/2011/07/22/mircea-ivanescu-a-plecat-dintre-noi/
___________________________
Dorin Tudoran: ar trebui ca cineva sa fie mircea ivanescu pentru a discuta totul despre mircea ivanescu
http://www.dorintudoran.com/2011/07/22/ar-trebui-ca-cineva-sa-fie-mircea-ivanescu-pentru-a-discuta-totul-despre-mircea-ivanescu/
____________________________
Mihai Posada: La despartirea de Mircea Ivanescu
http://vetiver.weblog.ro/2011/07/25/mihai-posada-la-despartirea-de-mircea-ivanescu/
?i a fost sâmb?t?, 24 Cuptor 2011. Au fo?nit flori pe p?mânt, în cununi grave ?i în mâinile oamenilor, p?s?ri au zbur?t?cit înfiorate prin crengile zarz?rilor cu sâmbur amar.
A fost o zi cu soare ?i fluturi, între zilele cu ploi repezi de var?, încât putem spune, dup? o vorb? din b?trâni, c? celui ce pleca atunci dintre noi, c?tre Doamna ?i so?ia care îl a?tepta în Cer, nu i-a fost cu p?rere de r?u s? ne p?r?seasc?. El pleca – orb ca Homer, ca Borges, ca Stela Iv?nescu – desigur c?tre marii mae?tri ai cuvântului scris, ?i citit, ?i tradus via?a toat? – colegi ai s?i de Literatur? a Lumii de-acum înainte, c?rora li se adaug? acum în pace deplin? ?i laud? netulburat?. Furnicile c?rora Poetul nu le c?lca niciodat? drumeagul lor ce traversa mereu poteca dinspre poart? spre casa lui din strada Vasile Aaron, Nr. 3, din Sibiu, s-au ascuns speriate: protectorul lor nu le mai putea proteja. Pa?ii celor veni?i din toate z?rile s? î?i ia adio de la Mircea Iv?nescu au acoperit totul în preajm?: odaia poetului, înc?perile casei, curtea, iarba gr?dinii unde doi preo?i ?i trei diaconi au oficiat slujba ortodox? de desp?r?ire a sufletului de cele lume?ti. Au venit la Sibiu, ca s?-l conduc? pe M.I. pe ultimul drum p?mântesc, poe?i din toat? ?ara, în frunte cu Ioan Moldovan ?i Ion Mure?an, sau Leo Butnaru de la Chi?in?u; istorici ?i critici literari, cu Mircea Tomu?, Al. Cistelecan ?i Mircea Braga, actorii lui Const. Chiriac, ?i directorul cotidianului TRIBUNA din Sibiu, Mircea Bi?u, prieteni de suflet ?i apropia?i. C?ci Poetul nu mai avea rude de sânge în lume, dar mul?imea adunat? era poate mai numeroas? a?a, format? din urma?ii de gând ?i sim?ire, de expresie artistic?, urma?ii de ?coal? literar? ai lui M. Iv?nescu. Au vorbit la desp?r?ire, între al?ii: preotul-poet C?lin S?m?rghi?an, apoi directorul revistei EUPHORION, Dumitru Chioaru ?i Radu Vancu de la TRANSILVANIA – cu to?ii, în felurite forme, descenden?i literari ai Maestrului de la Sibiu.
Domnul s?-l aib? în paza Dreptei Sale pe Mircea Iv?nescu, iar urma?ii lui literari, mereu de acum înainte-le!
Mihai POSADA
Tribuna, cotidian independent, Sibiu, an. CXXVII, 2011, Nr. 6224, luni, 25 iulie, p. 3 .
__________________________
Artgothica --Sibiul literar si artistic
ARTGOTHICA-Premiile "Mircea Ivanescu" pentru poezie, din 2012 la Sibiu
http://artgothica.wordpress.com/2011/07/25/premiile-mircea-ivanescu-pentru-poezie-din-2012-la-sibiu/
____________________________
Dan Danila: Poem dedicat lui Mircea Ivanescu
http://vetiver.weblog.ro/2011/07/24/dan-danila-poem-dedicat-lui-mircea-ivanescu/
Poem de Dan Danila (originar din Sibiu, autor al recentului volum de poesie ”ATLANTIDA exista”, Editura Limes, Cluj-Napoca: 2011) compus in localitatea Leonberg, Germania, in ziua plecarii dintre noi a celui care a fost poetul si traducatorul MIRCEA IVANESCU (Bucuresti, 26 Martie 1931 – Sibiu, 21 Iulie 2011)
(wiki.ro: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_D%C4%83nil%C4%83
pagina proprie: http://www.dan-danila.de/ )
Poetul
Mul?i ani a avut o camer? doar a lui
pentru durere, deci s? nu-l invidia?i.
Prima dat? a plecat femeia m?runt?
cu o carte strâns? între degete, apoi
pisicile, apoi treptat lumina ochilor
ca un peisaj cu prieteni la fereastr?.
Au r?mas poeziile, fantomele mute
cu care ?optea mereu despre mopete
înnopteanu ?i cu?itul de argint, prima
z?pad? sau razele aproape materiale
care î?i prelungesc orice gesturi când
încerci s? î?i aminte?ti cum erau toate
când mai erau. Prin lentilele groase,
refluxul de neoprit al luminii înspre
locul acela în care to?i ne întoarcem.
Eu, doar o siluet? în fotoliul str?vechi
sunt înc? acolo, a?tept cuvintele de
îmb?rb?tare c? totul va fi bine, mereu.
21.07.2011
_________________________
Alte Voci, alte Incaperi (sau invers, CUM VA PLACE)
(aici vorbeste Seniorul)
-Pisicile sunt animale foarte inteligente si independente. Indiferent ce faceti, nu veti reusi nici-o data sa va subordonati o pisica.
-Vinde-mi, D'le, BIBLIOTECA..si asa dumitale nu-ti mai foloseste.
-De ce ma bati, Domnule? Nu ti-am facut nimic...
-M-ai injurat...de ce ma injuri, domnule? ..
-Pe mine nu ma iubeste nimeni...
-Pe ce te bazezi?!...
________________
Mircea Ivanescu in memoriam
http://fondane.net/2011/07/22/mircea-ivanescu-mopete/

_______________________________
ORIGINAL
TEXTE & TEXTÚRI
http://agonia.ro/index.php/author/0003508/type/poetry/Poezie
_____________________________
Hermeneutica:
EL spune CUM - EI spun cum EL spune CUM
Adunate
Georg Schoenpflug von Gambsenberg
Cred ce a vazut orbul Homeros, nu ce scriu oftalmologii despre el
-